maThuSaLLem™ | Stiri

sâmbătă, 27 iunie 2009


Michael Jackson a repetat pentru turneu cu cateva ore inainte de a muri


Michael se pregatea pentru turneul de ramas-bun de la Londra. Desi multi spuneau ca era speriat de amploarea evenimentului, alti apropiati povestesc cum repeta in fiecare zi pentru show.

Michael mergea aproape in fiecare seara la Staples Center din Los Angeles, sala unde repeta miscarile de dans care l-au facut celebru. Foarte putini erau admisi in apropierea scenei unde artistul se pregatea.

Potrivit TMZ.com, cei care l-au vazut spun ca artistul parea "obosit si lipsit de vlaga", dar era dornic sa munceasca.

Ken Ehrlich, producator executiv la Premiile Grammy, l-a urmarit pe Michael dansand chiar miercuri dupa-amiaza, cu mai putin de o zi inainte de moartea sa. Potrivit AP, el spune ca, dimpotriva, artistul era plin de vitalitate si chiar l-a vazut cum repeta pe scena celebra sa miscare Moonwalk.

In mai, cateva sute de dansatori s-au calcat in picioare ca sa fie printre cei 12 selectionati chiar de catre Michael pentru turneul de la Londra!

maThuSaLLem™ | Stiri

O clădire de birouri din centrul Capitalei a luat foc noaptea trecută.



Incendiul a izbucnit aproape de ora 23, când mai mulţi locatari din zonă au văzut cum panoul publicitar electric amplasat în apropierea clădirii de birouri a început să ia foc. În scurt timp, trei autospeciale ale pompierilor au venit să stingă flăcările.

După mai bine de o oră de la izbuncnirea incediului, pompierii consideră că focul este stins şi totul este sub control. Din clădire nu mai ies flăcări, doar fum.

Imediat după miezul nopţii, la etajul 8 reizbucneşte incendiul. De data aceasta 20 de autospeciale intervin pentru stingerea flăcărilor care ameninţau şi biserica Armeneasca, aflată la câţiva metri distanţă.

Biserica Armenească s-a aflat în pericol pentru că bucăţi din faţada clădirii se prăbuşeau aprinse peste monumetul ce face parte din patrimoniu ţării. O maşină parcată în faţa clădirii a fost distrusă.

Autorităţile au declarat că nu au fost înregistrate victime. Oamenii au fost atenţionaţi să nu se apropie de clădire.

La locul incendiului au venit premierul Emil Boc, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, primarul sectorului 2 Neculai Onţanu ţi ministrul Culturii Theodor Paleologu.

Ministrul Culturii a venit la faţa locului, fiind foarte îngrijorat pentru partimoniul pe care îl deţine Biserica Armenească. Paleologu a declarat că "acest fel de porcării de clădiri construite ilegal în mijlocul Bucureştiului că pun în pericol clădiri de patrimoniu din zonă, cum este Biserica Armenească".

Premierul Emil Boc a declarat că a văzut imaginile la televizor şi că a fost îngrijorat pentru oamenii care ar mai fi rămas în clădire.

Traficul rutier a fost reluat în zona Armenească abia după ce firma de salubrizare a curăţat în întregime asfaltul. Cioburile de sticlă şi bucăţi din clădire au fost ridicate de muncitori în mai puţin de o oră. Imediat după stingerea focului s-a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele izbucnirii acestuia.

Clădirea în care a izbucnit incendiul, Millennium Business Center, situată lângă Biserica Armenească, la intersecţia străzii Armand Calinescu cu bulevardul Carol, este cotată drept cea mai înaltă construcţie pe structură de oţel din România. Millennium Business Center are peste 72 de metri înălţime, cu o structură compusă din patru subsoluri şi 18 etaje plus unul technic, având o suprafaţă totală construită de peste 25.000 de metri pătraţi.

Clădirea a fost dată în folosinţă în toamna anului 2006. Construcţia clădirii s-a aflat în mijlocul unui scandal de presă, după ce reprezentanţii Bisericii Armeneşti au protestat în mod repetat, arătând că integritatea lăcaşului de cult era ameninţată de anvergura proiectului.




Sursa: REALITATEA.NET

maThuSaLLem™ | Stiri

Accident pe un şantier din Piaţa Presei: Un muncitor a murit şi altul a fost rănit. ATENŢIE IMAGINI ŞOCANTE



Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Anca Onofrei, a declarat că au existat manevre de resuscitare asupra celui de-al doilea muncitor, însă acesta a fost scos deja decedat, după ce a stat 45 de minute sub pământ.

Muncitorul scos de echipele ISU sosite la faţa locului a fost transportat la spitalul Elias şi se pare că suferă de o contuzie la şold, potrivit lui Bogdan Opriţă, purtător de cuvânt SMURD.

"Prima victimă a fost eliberată rapid şi nu prezintă leziuni grave. Acum se află la spitalul Elias, în stare bună", a declarat Bogdan Opriţă.

Cei doi muncitori care au fost prinşi sub malul surpat la şantierul de lângă complexul Romexpo lucrau pentru compania de instalaţii Glantz Instal Group, a declarat, pentru NewsIn, directorul coordonator adjunct din cadrul ITM Bucureşti, Ştefan Mareş. Ambii muncitori aveau aproximativ 30 de ani şi erau din judeţul Teleorman, potrivit unor surse de la faţa locului. Muncitorul care a decedat avea doi copii. După constatarea decesului, trupul bărbatului a fost scos la suprafaţă şi transportat cu o ambulanţă către sediul INML.

Echipajul de pompieri care a încercat să îi salveze pe muncitori este acelaşi cu cel care a stins
incendiul de la clădirea Millenium Business Center, de noaptea trecută.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru, apelul la serviciul de urgenţă a fost făcut în jurul orei 13.50. Jandarmeria Capitalei acţionează cu trei echipaje pentru a delimita perimetrul acţiunilor de salvare şi a-i ţine deoparte pe oamenii curioşi aflaţi în zonă.

Din primele informaţii, ar fi vina constructorului, iar prefectura Capitalei va începe anchete pe mai multe şantiere din Bucureşti, pentru a vedea cum se execută astfel de lucrări.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a început o anchetă în cazul accidentului de la şantierul din cadrul complexului Romexpo şi a suspendat pentru moment lucrările, până la remedierea deficienţelor, a spus, pentru NewsIn, directorul coordonator adjunct din cadrul ITM, Ştefan Mareş.

"Ancheta a fost deja iniţiată, ne aflăm la faţa locului, iar concluziile vor fi prezentate după finalizarea cercetărilor în termenul legal, de 10 zile. Lucrările au fost deja sistate, atât timp cât nu este respectată legislaţia pe sănătate, securitate şi muncă", a declarat Mareş, care este responsabil pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul ITM Bucureşti.

Evenimentul survine la circa o lună după un alt accident grav, de la pasajul Băneasa din nordul Capitalei, în urma căruia au decedat trei muncitori.




Sursa: REALITATEA.NET

Filme : Harry Potter and the Half-Blood Prince


Vara este în toi, dar o ceaţă neobişnuită pentru acest anotimp bate în ferestre. Harry este în camera sa, aşteptând ca pe ace vizita profesorului Dumbledore în persoană. Una dintre ultimele ocazii în care l-a vazut pe director a fost când acesta purta un duel aprig cu Lordul Cap-de-Mort, iar lui Harry nu-i vine să creadă că domnul profesor Dumbledore chiar îşi va face apariţia tocmai în casa familiei Dursley.

De ce îl vizitează acum? Ce este atât de important, încât nu poate aştepta până când Harry se va întoarce la Hogwarts peste câteva săptămâni?

Al şaselea an la Hogwarts al lui Harry a debutat deja într-un mod ciudat, dat fiind că lumea încuiată şi cea magică încep să se împletească...

Voldemort îşi face simţită prezenţa atât în lumea încuiaţilor cât şi în cea a vrăjitorilor, iar Hogwarts nu mai este locul sigur ce a fost cândva. Harry suspectează că pericoulul zace chiar în castel, însă Dumbledore este preocupat de pregătirea lui pentru lupta finală ce ştie că se apropie cu repeziciune. Cei doi lucrează să găsească cheia ce va deschide defensiva lui Voldemort, iar pentru aceasta, Dumbledore îl recrutează pe vechiul sau prieten şi coleg, cu multe relaţii, Profesorul Horace Slughorn, despre care crede că deţine informaţii cruciale. Între timp, elevii se află sub influenţa hormonilor adolescenţei. Harry se simte tot mai atras de Ginny, însă la fel şi Dean Thomas. Şi Lavender Brown a decis că Ron este alesul ei, însă nu a contat pe bomboanele de ciocolată ale Romildei Vane. Şi mai este şi Hermione care fierbe de gelozie, dar care se străduieşte să nu-şi manifeste sentimentele. În timp ce dragostea înfloreşte, un elev stă deoparte. Este determinat să îşi lase amprenta, chiar daca este una întunecată. Dragostea este în aer, însă tragedia este aproape, iar Hogwartsul s-ar putea să nu mai fie la fel niciodată.

Filme : Home

Regia

Cu
Gen
Premiera in Romania
05.06.2009
Scurta descriere :

În doar câteva decenii, umanitatea a dat peste cap balanţa planetei noastre, una stabilizată în miliarde de ani de evolutie. Preţul pentru greşelile noastre e mare, dar este prea târziu pentru a mai privi situaţia cu pesimism. Omenirea are mai puţin de zece ani la dispoziţie pentru a pune capăt tendinţei de degradare a ecosistemului şi pentru conştientizarea stricăciunilor aduse de modalităţile noastre de consum al resurselor.
Oferindu-ne filmări unice din peste 60 de ţări, văzute din aer, Yann…

Filme : The Hobbit


Regia
Gen
Premiera in Romania
12.2011
Scurta derscriere :

Hobbit-ul Bilbo Baggins îşi părăseşte comfortabila vizuină şi, însoţit de un grup de pitici, porneşte spre Muntele Singuratic pentru a recupera din măruntaiele sale nepreţuita comoară furată de balaurul Smaug. Aparent neajutoratul Bilbo va trebui să înfrunte o mulţime de pericole, dar va pune mâna între timp şi pe fantasticul Inel al puterii, cel în jurul căruia se dau atâtea lupte în trilogia Lord of the Rings.

S-a mai stins o STEA 2.februarie.1947-26.iunie.2009

Farrah Fawcett :


A fost şi n-a fost... o frumuseţe rară (ţin minte articolul entuziast, cu poză, din revista noastră "Cinema" - care pe-atunci, în a doua parte a anilor '70, era instruită să abordeze Hollyoodul mai mult prin înjurături), personalitate dinamică şi vivace, un destin sinuos, plin de suişuri şi coborâşuri. Pe de altă parte, în pofida multor roluri de o calitate excelentă, nu s-a impus niciodată ca una dintre marile actriţe ale lumii, deşi poate ar fi meritat... Zi-i "Uzină de vise", şi pace!

Născută în 2 februarie, 1947, la Corpus Christi, Texas, ca fiică a lui James Fawcett şi a Paulinei Evans, Farrah Fawcett a dovedit încă din copilărie o vocaţie sportivă şi artistică, încurajată de tatăl ei, care a îndrumat-o spre un liceu de arte - unde colegii au votat-o Miss. A absolvit microbiologia la Universitatea din Austin, dar visul ei continua să fie actoria - aşa că, în campus, fiind din nou câştigătoarea unui concurs de frumuseţe, a fost remarcată de un agent, care a încurajat-o să se mute la Los Angeles, unde frumuseţea ei vitală, tipic americană, i-a adus de la bun început apariţii în diverse reclame de televiziune, pentru produse ca pasta de dinţi Ultra-Brite sau şamponul Wella Balsam, apoi şi roluri în câteva seriale ("The Flying Nun", "The Partridge Family" sau "The Young Rebels"). În 1968 l-a cunoscut pe actorul Lee Majors, starul popularlui serial "The Big Valley", care s-a îndrăgostit de ea şi şi-a folosit propriul prestigiu pentru a-i propulsa cariera.

Marele pas înainte a fost rolul Mary Ann Pringle din "Myra Breckinridge" (1970, r. Michael Same, după romanul lui Gore Vidal) - un film complet ratat, dar care i-a dovedit din plin talentul actoricesc, în compania unor nume grele ca Mae West, John Huston şi Raquel Welch. În 1973, a devenit Farrah Fawcett Majors (prin căsătorie, evident), iar trei ani mai târziu a înregistrat primul mare succes cu un rol secundar, în "Logan's Run" - atrăgându-i atenţia lui Aaron Spelling, care a distribuit-o în celebrul serial "Charlie's Angels". Împreună cu Kate Jackson şi Jaclyn Smith, Farrah a ajuns astfel, în sfârşit, pe culmile celebrităţii - ceea ce, din păcate, a fost fatal pentru căsnicia ei cu Lee care, drastic eclipsat de succesul soţiei pe care el însuşi o lansase, a încercat zadarnic s-o încarcereze în prozaicul rol al... nevestei-gospodine! S-au despărţit în 1979, într-o perioadă când Farrah miza totul pe un reviriment (deocamdată fără sorţi de izbândă) al unei cariere pe marile ecrane.

Punctul maxim al acestei etape a fost rolul din "Cannonball Run" (Burt Reynolds, 1981), un film care, deşi superficial şi strict comercial, a avut măcar un remarcabil succes de public - şi... de inimă, căci cu acel prilej Farrah l-a cunoscut pe Ryam O'Neal, care avea să devină (nu fără asperităţi) "sufletul ei pereche". Marea revenire s-a produs în 1984, cu "The Burning Bed" (Robert Greenwald), care i-a adus şi două nominalizări: la Emmy şi la Goden Globe.

În aceeaşi perioadă, Farrah a divorţat de Majors şi, înfruntând resentimentele lui Tatum O'Neal, fiica lui Ryan, a format un cuplu (nelegitim) cu celebrul star - care a rezistat, în pofida tuturor vicisitudinilor, până în 1997 (o nouă perioadă de colaps din cariera actriţei, care după surpriza din 1995, când a pozat în Playboy la vârsta de patruzeci şi opt de ani, urmată de publicitatea negativă din jurul unui interviu dat în emisiunea "Late Show with David Letterman", a atras şi comentarii privind un posibil consum de droguri. Din fericire, între timp fusese nominalizată la Emmy, cu rolul din "Small Sacrifices" (David Greene, 1989), şi tot în 1997 a mai înregistrat o revenire, cu "The Apostle" (Robert Duvall - regia şi rolul titular).

Prin acea perioadă, a început ultima relaţie semnificativă din viaţa ei, cu producătorul James Orr - care, însă, fiindu-i refuzată cererea în căsătorie, a bătut-o îngrozitor, ceea ce a cauzat o nouă perioadă de penumbră, intensificarea activismului pentru drepturile femeilor tratate abuziv, şi o reluare şovăielnică a relaţiei cu Ryan O'Neal. Ultimul succes al actriţei s-a înregistrat în 2004, ca a treia nominalizare la Emmy, pentru "The Guardian" (Monica Hilborn) - după care au început tragediile... Iubita ei mamă a murit în 2006, în acelaşi an Ryan O'Neal a fost diagnosticat cu leucemie - şi, în sfârşit, diagnosticul de cancer i-a fost stabilit şi ei. O amară ironie a sorţii a făcut ca în 2 februarie 2007, când împlinea şaizeci de ani, verdictul să fie infirmat... din greşeală.

După doar doi ani şi câteva luni, Farrah Fawcett ne-a părăsit definitiv, lăsând din urmă siajul de pulbere luminoasă a unei comete cu orbită lungă, pe care sorţii n-au vrut niciodată s-o ridice la strălucirea unei adevărate stele.

Filme : UP

Scurta descriere:

Hărţuit de constructorii care-i înconjoară casa cu zgârie-nori, Carl, un septuagenar, îşi ia zborul cu tot cu casă, susţinut în aer de o mulţime de baloane multicolore. Planul bătrânului, care vrea să-şi ţină şi o promisiune făcută soţiei lui decedate, aceea de a explora lumea întreagă, are o singură hibă: în momentul “decolării”, pe prispa casei lui se află şi un entuziast puşti de opt ani.

bancul zilei


Un balbait se plimba pe stada si vede un canal fara capac. Inspre el venea un amic care nu a remarcat canalul fara capac .
-Balbaitul: "a-aa-aa-a..AOLEU!!

Se anunta un concert rock. sala plina la maxim. organizatorii anunta ca nu mai vine formatia initiala, dar va canta Adrian Copilu' Minune...
Canta o melodie, toti incep sa fluiere si sa injure numai unul din ultimile randuri incepe sa strige: bis.. bis.. Ceilalti il iau la bataie, insa Adrian vazand ca are suces macar la unu mai canta o melodie.
Istoria se repeta: Bis.. bis.., iar isi ia omu bataie...
Dupa cateva melodii, satui de atata bataie rockerii il lasa in pace, si apoi se aude: Bis.. Bis... Biserica mamii voastre de manelisti..

www.mathusallem.com

"