Intrebarea zilei: unde e trupul neinsufletit al lui Michael Jackson?

miercuri, 8 iulie 2009

"Trupul neinsufletit al luiMichael Jackson nu s-a aflat in sicriul adus la Staples Center". "Megastarul a fost ingropat luni". "Regele muzicii pop a fost incinerat". Presa de peste ocean abunda in astfel de zvonuri privind locul de veci al megastarului.


Odata disparut de pe scena, nimeni nu mai stie ce s-a intamplat cu sicriul aurit al lui Michael Jackson.

Imediat dupa terminarea ceremoniei de la Staples Center, familia lui Michael Jackson s-a adunat la una dintre intrarile arenei.

Dupa cateva imbratisari si imbarbatari, parintii, surorile si fratii artistului, dar si cei trei copii, s-au imbarcat in limuzinele negre care ii adusesera de la cimitirul Forest Lawn si s-au deplasat in coloana, escortati de politie, pana la un hotel.

Trei masini identice cu cea cu care a fost transportat cosciugul de la Forest Lawn la ceremonie au plecat in acelasi timp de la Staples Center. Nici macar elicopterele marilor retele de televiziune n-au reusit sa dea de urma adevaratului dric.

Cat despre locul de veci al lui Michael Jackson , acesta ramane un mister. Se stie doar ca cimitirul Forest Lawn a fost un popas in cea de pe urma calatorie a megastarului.

Dovada sta si certificatul de deces al lui Michael Jackson , dat publicitatii de autoritatile din Los Angeles. Potrivit documentului, Forest Lawn este doar locul in care a fost imbalsamat si pastrat trupul lui Michael, pana la ceremonia de adio de marti.

Exista zvonuri ca trupul artistului ar fi fost deja incinerat, iar cenusa ar fi fost imprastiata pe o pajiste de pe mult iubitul sau domeniu de la Neverland.

Intrebarea aduce in actualitate cazul idolului lui Michael Jackson, cantaretul James Brown. Acesta a murit in decembrie 2006, dar a fost inmormantat abia in martie 2007, la 75 de zile de la deces. Totul s-a intamplat din cauza rudelor, care nu au cazut de acord asupra locului unde sa fie ingropat. De altfel, si acum mormantul lui James Brown este un secret bine pazit.

0 comentarii:

www.mathusallem.com

"