S-a mai stins o STEA 2.februarie.1947-26.iunie.2009

sâmbătă, 27 iunie 2009

Farrah Fawcett :


A fost şi n-a fost... o frumuseţe rară (ţin minte articolul entuziast, cu poză, din revista noastră "Cinema" - care pe-atunci, în a doua parte a anilor '70, era instruită să abordeze Hollyoodul mai mult prin înjurături), personalitate dinamică şi vivace, un destin sinuos, plin de suişuri şi coborâşuri. Pe de altă parte, în pofida multor roluri de o calitate excelentă, nu s-a impus niciodată ca una dintre marile actriţe ale lumii, deşi poate ar fi meritat... Zi-i "Uzină de vise", şi pace!

Născută în 2 februarie, 1947, la Corpus Christi, Texas, ca fiică a lui James Fawcett şi a Paulinei Evans, Farrah Fawcett a dovedit încă din copilărie o vocaţie sportivă şi artistică, încurajată de tatăl ei, care a îndrumat-o spre un liceu de arte - unde colegii au votat-o Miss. A absolvit microbiologia la Universitatea din Austin, dar visul ei continua să fie actoria - aşa că, în campus, fiind din nou câştigătoarea unui concurs de frumuseţe, a fost remarcată de un agent, care a încurajat-o să se mute la Los Angeles, unde frumuseţea ei vitală, tipic americană, i-a adus de la bun început apariţii în diverse reclame de televiziune, pentru produse ca pasta de dinţi Ultra-Brite sau şamponul Wella Balsam, apoi şi roluri în câteva seriale ("The Flying Nun", "The Partridge Family" sau "The Young Rebels"). În 1968 l-a cunoscut pe actorul Lee Majors, starul popularlui serial "The Big Valley", care s-a îndrăgostit de ea şi şi-a folosit propriul prestigiu pentru a-i propulsa cariera.

Marele pas înainte a fost rolul Mary Ann Pringle din "Myra Breckinridge" (1970, r. Michael Same, după romanul lui Gore Vidal) - un film complet ratat, dar care i-a dovedit din plin talentul actoricesc, în compania unor nume grele ca Mae West, John Huston şi Raquel Welch. În 1973, a devenit Farrah Fawcett Majors (prin căsătorie, evident), iar trei ani mai târziu a înregistrat primul mare succes cu un rol secundar, în "Logan's Run" - atrăgându-i atenţia lui Aaron Spelling, care a distribuit-o în celebrul serial "Charlie's Angels". Împreună cu Kate Jackson şi Jaclyn Smith, Farrah a ajuns astfel, în sfârşit, pe culmile celebrităţii - ceea ce, din păcate, a fost fatal pentru căsnicia ei cu Lee care, drastic eclipsat de succesul soţiei pe care el însuşi o lansase, a încercat zadarnic s-o încarcereze în prozaicul rol al... nevestei-gospodine! S-au despărţit în 1979, într-o perioadă când Farrah miza totul pe un reviriment (deocamdată fără sorţi de izbândă) al unei cariere pe marile ecrane.

Punctul maxim al acestei etape a fost rolul din "Cannonball Run" (Burt Reynolds, 1981), un film care, deşi superficial şi strict comercial, a avut măcar un remarcabil succes de public - şi... de inimă, căci cu acel prilej Farrah l-a cunoscut pe Ryam O'Neal, care avea să devină (nu fără asperităţi) "sufletul ei pereche". Marea revenire s-a produs în 1984, cu "The Burning Bed" (Robert Greenwald), care i-a adus şi două nominalizări: la Emmy şi la Goden Globe.

În aceeaşi perioadă, Farrah a divorţat de Majors şi, înfruntând resentimentele lui Tatum O'Neal, fiica lui Ryan, a format un cuplu (nelegitim) cu celebrul star - care a rezistat, în pofida tuturor vicisitudinilor, până în 1997 (o nouă perioadă de colaps din cariera actriţei, care după surpriza din 1995, când a pozat în Playboy la vârsta de patruzeci şi opt de ani, urmată de publicitatea negativă din jurul unui interviu dat în emisiunea "Late Show with David Letterman", a atras şi comentarii privind un posibil consum de droguri. Din fericire, între timp fusese nominalizată la Emmy, cu rolul din "Small Sacrifices" (David Greene, 1989), şi tot în 1997 a mai înregistrat o revenire, cu "The Apostle" (Robert Duvall - regia şi rolul titular).

Prin acea perioadă, a început ultima relaţie semnificativă din viaţa ei, cu producătorul James Orr - care, însă, fiindu-i refuzată cererea în căsătorie, a bătut-o îngrozitor, ceea ce a cauzat o nouă perioadă de penumbră, intensificarea activismului pentru drepturile femeilor tratate abuziv, şi o reluare şovăielnică a relaţiei cu Ryan O'Neal. Ultimul succes al actriţei s-a înregistrat în 2004, ca a treia nominalizare la Emmy, pentru "The Guardian" (Monica Hilborn) - după care au început tragediile... Iubita ei mamă a murit în 2006, în acelaşi an Ryan O'Neal a fost diagnosticat cu leucemie - şi, în sfârşit, diagnosticul de cancer i-a fost stabilit şi ei. O amară ironie a sorţii a făcut ca în 2 februarie 2007, când împlinea şaizeci de ani, verdictul să fie infirmat... din greşeală.

După doar doi ani şi câteva luni, Farrah Fawcett ne-a părăsit definitiv, lăsând din urmă siajul de pulbere luminoasă a unei comete cu orbită lungă, pe care sorţii n-au vrut niciodată s-o ridice la strălucirea unei adevărate stele.

0 comentarii:

www.mathusallem.com

"